Simptome dupa transfer de embrioni

simptome-dupa-transfer

Dupa transfer de embrioni, fiecare femeie isi urmareste cu atentie toate transformarile, atat fizice, cat si psihice. In aceasta perioada, emotiile sunt in general mai multe si mai intense, iar orice simptom banal resimtit declanseaza stari de speranta, dar si de incertitudine. Iata ce este bine sa stim despre simptome dupa transfer de embrioni.

Este extrem de important ca femeile sa stie ca un singur simptom in perioada de dupa transfer de embrioni nu are nicio semnificatie. El trebuie incadrat intr-un context, iar analiza obiectiva are nevoie de parametrii monitorizati corect.

simptome embriotransfer
Dr. Denisa Nica

Primele semne de sarcina dupa embriotransfer apar dupa aproximativ doua saptamani de la embriotransfer. Primul test care va confirma aparitia sarcinii este beta hCG, test care poate fi repetat, in cazul in care rezultatul nu este concludent. Sarcina va fi apoi confirmata si ecografic, atunci cand poate fi vizibila.

dr. Denisa Nica, medic primar obstetrica-ginecologie, specialist in infertilitate, coordonatoarea Clinicii Ana Medical Center din Ploiesti

Simptome fizice dupa transfer de embrioni

Exista o serie de simptome dupa transfer de embrioni si pe care este bine ca orice femeie sa le cunoasca, astfel incat sa nu se panicheze fara motiv:

  • dureri de cap. Unele femei pot resimti dureri de cap in perioada de dupa embriotransfer, cauzate de modificarile hormonale din organism.
durere de cap embriotransfer
  • sangerare temporara. Dupa un transfer de embrioni, pot aparea sangerari vaginale temporare, care sunt normale si dispar dupa doua-trei zile. Ele nu reprezinta intotdeauna motiv de panica.
  • secretii vaginale. Modificarile hormonale pot provoca aparitia unor scurgeri in primele cinci zile de dupa embriotransfer.
  • ameteli, colici sau dureri in regiunea abdominala sau lombara. Acest disconfort este obisnuit dupa un transfer de embrioni. In cea mai mare parte, este cauzat de stimularea ovariana. In plus, anxietatea cauzata de aceste zile de asteptare pot, de asemenea, sa justifice senzatia de ameteala sau senzatia de rau.
  • umflarea si intarirea sanilor. Acesta este un simptom comun dupa administrarea tratamentului hormonal.

Atentie! In cazul sangerarilor abundente, aparitiei febrei (peste 38 de grade) sau a durerilor persistente care nu trec cu analgezice, este indicat consultul medicului.

embriotransfer ploiesti

Simptome psihice

In afara simptomelor fizice, perioada de asteptare dupa transfer de embrioni implica un iures de sentimente. In cele doua saptamani pot aparea nervozitate, anxietate, insomnie sau o stare de nesiguranta.

Pentru a depasi aceste stari, este indicat ca femeile sa aiba un stil de viata cat mai aproape de normal. Sustinerea partenerului, a membrilor familiei si a prietenilor este de un real ajutor in aceasta perioada.

Stai de vorba cu medicul tau, ai incredere in sfaturile lui si nu ezita sa il contactezi atunci cand ai nevoie! Ne poti scrie oricand si noi raspundem in cel mai scurt timp!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 + 10 =